Proiectul „Noi soluții robotice inteligente și adaptive pentru chirurgia personalizată minim invazivă în tratamentul cancerului - ATHENA” abordează o problemă medicală importantă legată de tumorilor maligne care sunt depistate doar în stadii ulterioare, cu rate de supraviețuire mai mici de 20% pe o perioadă de 5 ani, cum este cazul esofagului și pancreasului. Echipa de implementare își propune să dezvolte soluții care pot fi extinse către instrumente medicale avansate în scopul realizării de intervenții chirurgicale precise folosind dispozitive personalizate în lupta pentru creșterea ratei de supraviețuire și o calitate mai ridicată a vieții pacienților.
Echipa de implementare este condusă de dr. Damien CHABLAT, de la Université de Nantes, Ecole Centrale de Nantes, IMT-Atlantique, Franța și care se alătură echipei de la Centrul de Cercetare pentru Simularea și Testarea Roboților Industriali (CESTER), în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, România, pentru atingerea ambițiosului scop al proiectului ATHENA.
Obiectivul principal al proiectului
ATHENA își propune să dezvolte soluții relevante europene în domeniul chirurgiei oncologice sub formă de noi dispozitive medicale robotizate inteligente și adaptive, în scopul realizării de intervenții personalizate, minim invazive. Proiectul va conduce la crearea unui pol de competență în oncologia intervențională și diagnostic asistate robotic în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, capabil să atragă tineri specialiști și să confere excelență în cercetare.